Go to content Go to navigation Go to search

geo-spatial.org: An elegant place for sharing geoKnowledge & geoData

Căutare



RSS / Atom / WMS / WFS


Contact


Lista de discuții / Forum


Publicat cu Textpattern


Comunitatea:

Conferința FOSS4G 2019
Conferința FOSS4G 2018

Geoformare - practică și tehnologie

de Ștefan Constantinescu

Publicat la 03 Dec 2009 | Secţiunea: Blog | Categoria: Diverse/Diverse

Geo-spatial.org salută inițiativa tinerilor studenți geografi și îi asigură de întreg sprijinul nostru. Proiectul, câștigat prin concurs, se adresează studenților Facultății de Geografie. Prezentăm mai jos comunicatul de presă primit din partea ASG.

Învață pentru tine, dar să știi pentru toți!

Perioada desfășurării
2-10 decembrie 2009. Un proiect finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului

Asociația Studenților Geografi din cadrul Facultății de Geografie, Universitatea din București, a început recent promovarea unui proiect de formare profesională, intitulat Geoformare – practică și tehnologie.

www.geoformare.ro

Partenerii ASG-ului, în acest proiect vor fi: Asociația Speologică Focul Viu, Asociația Studenților la Istorie „Dacia”- UB, Asociația Montană Pathos, și Asociația Studenților la Construcții din București.

Obiectivele proiectului:

stimularea participării active a studenților la viața comunității, dezvoltarea creativității acestora, promovarea comunicării între aceștia, iar unul dintre cele mai importante obiective se referă la creșterea gradului de conștientizare al studenților în privința utilității activităților practice de teren.

Perioada de timp estimată pentru implementarea și promovarea proiectului este de două săptămâni, în prima se vor derula activități legate de recrutarea de studenți care vor participa la activitățile practice și teoretice. În paralel cu activitatea de recrutare va avea loc promovarea evenimentelor prin distribuirea de flyere și afișe. În cea de-a doua săptămână se vor derula activitățile propriu-zise ale proiectului, propunându-se zilnic câte 2-3 cursuri îmbinate cu aplicațiile practice.

Activitățile ce vor fi demarate la nivelul Facultății de Geografie prin intermediul ASG vor fi de ordin teoretic și practic. Toate acestea sunt destinate exclusiv studenților geografi. Finalizarea proiectului va fi urmată de o festivitate de decernare de diplome de participare.

În acest fel proiectul propune o serie de activități teoretice precum: două cursuri de fotografie (Lector Foto Radu Dumitru), două cursuri de prim ajutor pre-medical (Lt. Dr Irimia Marius), un curs de echipament montan (Lt. Dr. Irimia Marius), un curs pentru eficientizarea metodelor de observare, prelucrarea și interpretarea datelor obținute pe teren, cursul de conduită a unui bun geograf (Lector Univ. Dr. Cristian Iojă), training de comunicare interpersonală (Mihai Mușetescu), training de managementul proiectelor (Cristina Ioniță și Mihai Mușetescu), aplicabilitatea chimiei în geografie (cercetător științific Matache Marius Lucian).

Activitățile practice se vor pune în aplicare la nivelul Municipiului București, organizându-se în felul următor: activitate practică în sudul Bucureștiului ( ținta: observarea problemelor legate de mediu, amenajare teritorială și peisaj și efectuarea de măsurători) , activitate practică în nordul Bucureștiului ( țintă: observarea aspectelor legate de amenajare teritorială, dezvoltare, activități turistice și probleme de mediu), activitate practică (nocturnă) în zona Unirii ( ținta: efectuarea de măsurători cu echipament specific asupra intensității luminii și zgomotului).

Notă
Un alt aspect benefic este faptul că vor fi achizițioate luxmetre, sonometre, termometre digitale, receptoare GPS, higrometre,telemetre, și o serie de manuale de specialitate – ce vor sta la dispoziția studenților geografi. Acestea vor putea fi împrumutate de la sediul ASG, respectiv Facultatea de Geografie, Universitatea din București, sala 21 bis.

Mai multe detalii pe www.geoformare.ro sau la sediul ASG (luni-vineri, 10.00-18.00).

Discută articolul (0 comentarii)

Categorii