Go to content Go to navigation Go to search

geo-spatial.org: An elegant place for sharing geoKnowledge & geoData

Căutare



RSS / Atom / WMS / WFS


Contact


Lista de discuții / Forum


Publicat cu Textpattern


Comunitatea:

Conferința FOSS4G 2019
Conferința FOSS4G 2018

Activitățile cartografice și geodezice habsburgice în Vechea Românie

de Gábor Timár

Publicat la 25 Aug 2010 | Secţiunea: Articole | Categoria: Cartografie/
Traducerea din engleză de Florin Iosub.

Introducere

În cea de-a doua jumătate a secolului al-XVII-lea granițele Imperiului Habsburgic au atins extinderea maximă în flancul de est al Balcanilor. Urmare a unei serii de războaie cu Imperiul Otoman, aceștia au cucerit Bucovina, au încorporat Transilvania, iar frontierele au fost fixate de-a lungul Dunării, între Banat și viitoarea Serbie. Teritoriile situate în imediata apropiere a granițelor au fost considerate drept regiuni de interes pentru imperiu.

În acea perioadă, știința militară a progresat rapid în ceea ce privește topografia și cartografia. Începând cu faimosul studiu al lui Cassini în Franța, din prima parte a secolului, toate puterile Europei au început propriile activități de cartografiere. Imperiul Habsburgic s-a remarcat prin cartarea celui mai întins teritoriu în cadrul Primei Ridicări Topografice. Aceasta a acoperit vechiul imperiu Austriac, teritoriul Ceh, Galiția și Bucovina, Ungaria, Croația, Transilvania și chiar teritoriile joase austriece (ce reprezintă acum teritoriul aproximativ al Belgiei). Este mai puțin cunoscut faptul că aceste ridicări au acoperit și o fâșie din Vechea Românie, de-a lungul granițelor habsburgice cu Transilvania (Krettschmer și al., 2004).

Cincizeci de ani mai târziu, forța Imperiului Otoman a slăbit în Oltenia, Muntenia și Moldova (denumite în continuare Principatele Dunărene sau Vechea Românie). Regiunea a oferit căi de acces armatei ruse cu câteva ocazii, cea mai cunoscută dintre acestea a fost la intervenția în cadrul revoluției din Ungaria, din 1849, când o parte din armata rusă a intervenit dinspre Principatele Dunărene. Când Rusia a ocupat teritoriul în 1853, tensiunea ruso-turcă a condus la declanșarea războiului din Crimeea. În timpul acestui război, Austria și-a forțat aliatul anterior, Rusia, să renunțe la acestă ocupație și armatele austriece au ocupat teritoriul între 1854 și conferința de la Paris, cînd s-a semnat pacea ce a pus capăt războiului din Crimeea. Serviciul topografic al armatei habsburgice a realizat ridicări topografice complete în Valahia (Oltenia și Muntenia) și în partea de nord a Dobrogei. Această ridicare a reprezentat prima triangulație geodezică sistematică din România. Câțiva ani mai tarziu, colonelul Alexandru Ioan Cuza a unit principatele, formând România modernă, care și-a câștigat independența deplină față de turci și de ruși la conferința de la Berlin (1878). Începând cu acest moment, România și-a întocmit propria bază cartografică (Dragomir, 1975; Osachi-Costache, 2000; Mugnier, 2001), utilizând și rezultatele măsurătorilor habsburgice. În același timp austriecii (viitoarea monarhie austro-ungară) au întocmit o serie de așa numite “hărți grad” (foi de hartă cu extindere de un grad în ambele direcții) bazându-se pe propriile lor ridicări efectuate în Imperiul Habsburgic, Valahia și partea balcanică a Turciei. Lucrările serviciului geodezic al armatei habsburgice, precum și rezultatele acestora, au fost utilizate ulterior în cercetările cartografice românești.

“Prima Ridicare Topografică” a armatei habsburgice în Principatele Dunărene (1783-86)

Prima ridicare topografică efectuată de armata Imperiului Habsburgic (denumită și “Josefinische Landesaufnahme”, după numele împăratului Joseph) a avut loc în perioada 1769-1786. Pe baza acestor ridicări au fost executate foi de hartă la scara 1:28 800. Hărțile pot fi mozaicate, dar nu au o bază geodezică reală (Hofstätter, 1989; Timár et al., 2007). Planșele au dimensiune fixă, de 9600 × 6400 stânjeni vienezi (18207 × 12135 m).

În jurul granițelor transilvănene ale Imperiului Habsburgic, o fâșie lată de 20-50 km din Vechea Românie a fost cartografiată în timpul acestei campanii, într-un sistem local, independent de alte părți ale imperiului (Figura 1).

Figura 1. Harta lucrărilor “Primei Ridicări Topografice” în Principatele Dunarene.

Orașe ca Piatra Nemț (Figura 2) sau rama de sud a Carpaților, la limita acestora cu zonele mai joase (Figura 3), sunt figurate cu o acuratețe ridicată pentru acea perioadă.

Figura 2. Harta detaliată a orașului Piatra Neamț (Prima Ridicare Topografică a Imperiului Habsburgic).

Figura 3. Harta detaliată în jurul Mănăstirii Cozia (la nord de Râmnicu Vâlcea; Prima Ridicare Topografică a Imperiului Habsburgic) .

Chiar dacă ridicarea nu a avut o bază geodezică reală, există o metodă potrivită pentru georeferențierea foilor de hartă. Astfel, se poate realiza un mozaic care să conțină toate foile de hartă și se poate presupune că zona are o proiecție reală, chiar și una necunoscută. Prin urmare, se pot defini puncte de control (Ground Control Points) pentru care se identifică coordonatele imagine (mozaic) și, spre exemplu, coordonatele Stereo 70, iar apoi se folosește o transformare matematică (polinom pătratic) pentru a “potrivi” imaginea cu coordonatele proiectate. Dacă ipoteza cu existența unei proiecții reale ar fi corectă, erorile ar fi mici, deoarece formula polinomului pătratic asociază toate punctele cu coordonate în proiecțiile reale cu o eroare mică. În cazul zonei din veche Românie, cartate în cadrul Primei Ridicări Topografice, erorile au fost destul de mari, în comparație cu hărțile moderne: de la câteva sute de metri la 3 kilometri (la extremități). Foile individuale de hartă pot fi totusi poziționate local o acuratețe mai ridicată, utilizând doar un punct de control pentru fiecare foaie de hartă și deplasând-o, fără a o roti, spre poziția corectă (Timár et al., 2007).

Rețeaua de triangulație a Valahiei și a nordului Dobrogei (1855-57)

Așa cum s-a precizat și în Introducere, ocupația austriacă din Principatele Dunărene a oferit oportunitatea Institutului Militar Geografic Vienez al armatei austriece de a efectua ridicări în această zonă. Austriecii au început ridicările în 1855 (MGI 1859), imediat după ocupație (august 1854). A fost realizată o rețea de triangulație de ordinul I, conținând 131 de puncte, axate în principal pe următoarele culoare:

  • de-a lungul Dunării de la Porțile de Fier către Dobrogea;
  • de-a lungul râului Olt;
  • de-a lungul râului Dâmbovița;
  • de-a lungul râului Buzău.

Cel mai jos punct al localității Sf. Ana (Sîntana, la nord de Arad) situat pe teritoriul istoric al Ungariei și fostul observator astronomic din vârful Dealul Sibiului (nord-vestul Sibiului, Transilvania) făceau parte, de asemenea, din rețeaua de ordinul I (Fig. 4), traversând estul Banatului și zona Făgărașului.

Figura 4. Rețeaua de triangulație realizată în urma ridicărilor topografice habsburgice în Valahia (1855-1857). Punctele de culoare neagră sunt de ordinul I iar cele de culoare albă de ordinul II.

Arealul din lungul Dunării conține numeroase puncte din actuala Bulgarie (partea de sud a Dunării). Originea lor este incertă, autorul neavând nicio informație despre posibila extindere a ocupației austriece în partea de sud.

Meridianul Ferro (Timár, 2007) și elipsoidul Walbeck (a=6,376,896 m; f=1/302.78) au fost folosite la realizarea ridicărilor (MGI, 1859). Punctul astronomic Movila David (Φ=44º 32’ 20,53”; Λ=45º 0’ 3” la est de Ferro) a fost selectat ca și punct fundamental (Fig. 6). Azimutul a fost stabilit utilizând punctul Păuna de la care punctul Movila David este în direcția 256º 45’ 59.02” (MGI, 1859). Coordonatele punctelor sunt date cu o precizie de ordinul sutimilor de secundă (Fig. 6).

Figura 5. Textul original ce descrie punctul Movila Davis (MGI, 1859).

Figura 6. Lista cu punctele originale din arhiva vieneză (MGI, 1859). Altitudinea este dată în stînjeni vienezi.

Rețeaua a fost parțial completată cu un set de 337 de puncte de ordinul II. Anumite areale din zona măsurată au fost bine acoperite de către acestea (între Jiu și Olt, în jurul Bucureștiului, între râurile Ialomița și Buzău și, de asemenea, de-a lungul culoarelor inițiale, a se vedea Figura 4). Se poate presupune că sfârșitul războiului din Crimeea și a ocupației austriace au condus la abandonarea lucrărilor de întocmire a rețelei de ordinul II.

Comparând coordonatele punctelor din această rețea cu coordonatele lor actuale putem calcula parametrii de transformare globală dintre rețeaua Valahia și WGS84. Coordonatele în sistemul actual ale Dealului Sibiului sunt cunoscute (Timár et al., 2008a; Timár et al., 2008b), coordonatele în sistemul cadastral habsburgic sunt date de Marek (1875), iar pentru datumul Hermannskogel au fost publicate de către MGI (1902). Coordonatele WGS84 pentru Clopotnița Palatului Mitropoliei din București pot fi foarte ușor citite folosind serviciul Google Maps. Calculând parametrii Molodenski pentru rețeaua de ordinul I pentru elipsoidul Walbeck, luând în considerare ondulațiile geoidului din modelul EGM96 (NIMA, 1997), s-au obținut următoarele rezultatele:

punct Dealul Sibiului Clopotnița, București medie
dX (m) +1331 +1304 +1317
dY (m) +64 +83 +73
dZ (m) +351 +364 +357

Aceste două puncte indică o bună corelație, demonstrând că rețeaua de triangulație a fost bine realizată. Eroarea medie a unghiurilor triunghiurilor utilizate este de cca. 1.5 secunde de arc (MGI, 1857), valoarea încadrîndu-se în ordinul de precizie dat de cele două puncte menționate mai sus.

Între 1855 și 1857 nordul Moldovei a fost, de asemenea, ocupat de către trupele austriece. Oricum, până la întocmirea acestei lucrări autorul nu a găsit nici o ridicare topografică similară pentru Moldova în arhivele Institutului Militar Geografic Vienez.

Utilizarea ulterioară a datelor geodezice habsburgice la contrucția hărților românești și austriece

Am încercat, de asemenea, să găsesc o corelație între această rețea de triangulație și cele utilizate în hărțile românești Lambert-Cholesky la scara 1:20 000 (Bartos-Elekes și al., 2007a; 2007b), dar nu au fost identificate rezultate relevante. Oricum, se poate presupune că datele geodezice habsburgice au fost folosite ulterior pentru hărțile românești în proiecție Bonne, fapt ce reprezintă o bună premisă pentru cercetări viitoare. Imperiul Habsburgic a folosit coordonatele obținute în urma ridicărilor efectuate pe teritoriul Vechii Românii (și, de asemenea, pentru viitoarele rețele de triangulație din zona balcanică a Turciei) pentru hărțile la scara 1:200 000 și pentru faimoasa serie 1:75 000.

Concluzii

Serviciul geodezic al armatei austriece a investit un însemnat volum de muncă în lucrările geodezice și cartografice din Vechea Românie, activitățile desfășurîndu-se, în principal, în două etape. Prima etapă, în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII în cadrul Primei Ridicări Topografice, iar apoi, în timpul războiului din Crimeea, în Oltenia, Muntenia și nordul Dobrogei, dezvoltând prima rețea de triangulație de ordinul I de la granița transivăneană către Dunăre și Marea Neagră. Rețeaua a fost dezvoltată folosind elipsoidul Walbeck, iar parametrii de transformare Molodensky sunt: dX=+1317 m; dY=+73 m; dZ=+357 m, eroarea fiind sub 20 de metri. Eroarea mică arată precizia ridicată a rețelei la momentul realizării acesteia. Lucrările austriece din Principatele Dunărene au precedat cea de-a doua campanie de ridicări topografice din Transilvania (sau asociate cu aceasta), oferind, poate, o bună resursă de informare pentru acele măsurători.

Mulțumiri

Autorul mulțumește Kriegsarchív of Österreichisches Staatsarchív (ÖStA), Viena și, în mod special, Dr. Róbert Hermann, conducătorul delegației ungare la acest institut, pentru posibilitatea de a studia documentația originală a ridicărilor topografice austriece. Foile de hartă ale Primei Ridicări Topografice au fost digitizate în cadrul proiectului comun al ÖstA și al Arcanum Database Ltd., Budapesta, Ungaria.

Bibliografie

Bartos-Elekes Zs., Rus I., Constantinescu S., Crăciunescu V., Ovejanu I. (2007a): Románia topográfiai térképei Lambert-Cholesky vetületben (1916-1959). Geodézia és Kartográfia [Budapest] vol. 59(6), pp. 39-43.

Bartos-Elekes, Zs., Rus, I., Constantinescu, S., Crăciunescu, V., Ovejanu, I. (2007b): Topographic maps of Romania under Lambert-Cholesky projection system (1916-1959). Studii și Cercetări, Seria Geologie-Geografie [Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud] vol. 12, pp. 161-168.

Dragomir, V. (1975): Evoluția cartografiei românesti de-a lungul timpului. Terra [București] vol. VII (XXVII), pp. 40-47.

Timár, G., Kovács, B., Bartos-Elekes, Zs., Păunescu, C. (2008b): The Dealul Sibiului base point of the Transylvanian surveys. Geographia Technica 3(1): 127-134.

Hofstätter, E. (1989): Beiträge zur Geschichte der österreichischen Landesaufnahmen, I. Teil, Bundesamt für Eich- und Vermessungwesen, Wien, 196 p.

Kretschmer, I., Dörflinger, J., Wawrik, F. (2004): Österreichische Kartographie. Wiener Schiften zur Geographie und Kartographie – Band 15. Institut für Geographie und Regionalforschung der Universität Wien, Wien, 318 p.

Marek J. (1875): Technische Anleitung zur Ausführung der trigonometrischen Operationen des Katasters, Magyar Királyi Állami Nyomda, Budapest, 397 p.

MGI, Militär-Geographische Institut (1859): Trigonometrische Vermessungen in der Wallachei, ansgeführt durch Offiziere des k.k. Ingenieur-Geografen Corps, in der Jahren 1855, 1856 und 1857. Manuscripts in the Kriegsarchív of Österreiche Staatsarchív, Wien, Archive IDs: Triangulierung 174 & 176.

MGI, Militär-Geographische Institut (1902): Die Ergebnisse der Triangulierungen des K. u. K. Militär-Geographischen Institutes, Band I-II. Druck der Kaiserlich-Königlichen Hof- und Staatsdruckerei, Wien, Abschnitt I.: Geodätische Coordinaten, pp. 1-122.

Mugnier, C. J. (2001): Grids & datums – România. Photogrammetric Engineering and Remote Sensing vol. 67, pp. 545 & 547-548.

NIMA, National Imagery and Mapping Agency, National Aeronautics and Space Administration GSFC (1997): WGS84 EGM96 (complete to degree and order 360) 1st Edition. NIMA-NASA GSFC, St. Louis, Missouri, USA.

Osachi-Costache, G. (2000): Principele hărți ale Muntenei din perioada 1860-1980, cu privire specială, asupra Muscelului Argesului. In: Analea Unversitătii din București-Geografie, 2000, pp. 133-141.

Timár, G. (2007): A ferrói kezdőmeridián. Geodézia és Kartográfia [Budapest] vol. 59(12), pp. 3-7.

Timár, G., Molnár, G., Székely, B., Biszak, S., Varja, J., Jankó, A. (2008a): Planurile celei de-a doua ridicări topografice și varianta lor georeferențiată. Revista de Geodezie, Cartografie și Cadastru 17(1-2): 3-15.

Timár, G., Biszak, S., Molnár, G., Székely, B., Imecs, Z., Jankó, A. (2007): Digitized maps of the Habsburg Empire – First and Second Military Survey, Grossfürstenthum Siebenbürgen. DVD issue, Arcanum Adatbázis Kiadó, Budapest. ISBN 978-963-73746-0-9

Discută articolul (7 comentarii)

Categorii